S2/C6 -Studioul de inregistrare sunet -Pedagogie muzicala

1. Introducere
Sunetul in format digital este o reprezentare esantionata a semnalului analogic . Pentru o calitate buna a semnalului, CD-urile folosesc o esantionare de nivelul a 44100 Hz, fiecare esantion reprezentand un numar intreg de 16 biti de date. Daca vorbim si de doua canale de inregistrare (inregistrarea stereo), atunci un calcul sumar ar arata ca un minut de inregistrare audio consuma circa 10MB de spatiu de inregistrare. (44100 esantioane/s * 2 canale * 2 octeti/esantion * 60s = 10Mb)
Tehnicile moderne permit conversia si comprimarea sunetului de pana la 12 ori, fara modificarea calitatii sunetului inregistrat. Vorbim aici deci de o serie intreaga de echipamente care achizitioneaza semanlul muzical, il stocheaza, il prelucreaza sau i1 emit in eter.
In urma operatiunilor de codificare, compresare si decodificare, a semnalului muzical obtinem un nou fisier care difera de cel initial, in functie de raportul de comprimare ales, de eliminarea unor parti redondante din semnalul initial etc.
In practica semnalul sonor este convertit intr-o forma comprimata numita bitstream (audio codificat) si apoi decodificat la redare, reconstruind fisierul original. Sensibilitatea sistemului suditiv uman este mai mare pentru frecvente cuprinse intre 2.5 khz si 5 Khz si scade pentru frecvente in afara acestei benzi de frecventa. Tehnologia de codificare, foloseste aceasta informatie pentru a aplica un efect de mascare a zgomotelor din semnalul audio. Tonurile care depasesc un anumit prag de mascare vor fi trecute automat intr-o banda de frecventa in afara pragului audibil, deci vor fi eliminate pentru urechea umana.
2. Microfoane
Cel mai important pas in procesul de inregistrare a sunetului este alegerea unui microfon corespunzator. Principalii parametri de care depinde aceasta alegere sunt compozitia spectrala a sursei sonore inregistrate, dinamica si nivelul sonor ale acesteia, precum si conditiile ambientale in care se realizeaza inregistrarea.
Microfoanele transforma undele sonore in tensiune electrica variabila. Unitatea de masura a sensibilitatii unui microfon se numeste pascal 1Pa = iN/m2. Pragul de audibilitate acustica este de 20uPa iar pragul de durere este de 20Pa. Caractersticile unui microfon sunt:
sensibilitatea - valoarea tensiunii electrice fumizate pentru o unitate de presiune acustica
rezistenta la lesire —caractersitica de frecventa
raportul semnal / zgomot
directivitatea - posibilitatea ca undele sonore sa actioneze asupra microfonului din mai multe directii
Microfoanele folosite uzual in studioul de inregistrare se impart in:
- microfoane dinamice
- microfoane condensator.
Microfoanele dinamice sunt folosite mai ales la captarea semnalelor cu dinamica si presume sonora mari cum ar fi instrumente de percutie, tobe, amplificatore de instrument. Pentru sursele de semnal cu un spectru mai bogat in zona frecventelor inalte (voce, instrumente de suflat, alamuri.viori) se prefera microfoanele condensator care pot capta cu mai multa acuratete aceasta zona de frecvente, avand si un raspuns mai bun la senmale tranzitorii (semnale cu atac foarte scurt si dinamica mare -cinelele de la tobe). De notat ca microfoanele de tip condensator trebuie alimentate cu o tensiune de 12-52 voiti ce trece prin cablul de semnal, acest lucru facindu-se printr-o metoda speciala numita PHANTOM POWER (prezenta pe majoritatea preamplificatoarelor de microfon sau consolelor de mixaj actuale).
O categorie aparte este cea a microfoanelor condensator cu amplificator pe tuburi catodice, care sint foarte utilizate indeosebi la inregistrarea vocii umane. Regimul de saturatie in care lucreaza tuburile dau sunetului inregistrat o "caldura" si o "rotunjime" foarte placute urechii umane, desi este in fapt o distorsiune a semnalului original.
Din punct de vedere al directivitatii, microfoanele se clasifica in trei tipuri principale: unidirectionale, hidirectionale si ornnidirectionale. Cele unidirectionale (sau cardioide) au sensibilitatea maxima in parte frontala a capsulei, scazind putin in laterale si aproape anulindu-se in partea din spate a capsulei. Fiind si cel mai des intalnite, se folosesc mai ales la captarea surselor sonore individuale, cand este necesara o mai buna separare a semnalului util venit direct de la sursa, de semnalele provenite de la alte surse sonore vecine sau chiar de reflexiile semnalului original din obiectele apropiate sau peretii incaperii in care se realizeaza inregistrarea. Trebuie tinut cont in utilizarea acestui tip de microfoane de aparitia efectului de proximitate, ce consta intr-o crestere substantiala a sensibilitatii microfonului la frecvente joase in cazul apropierii lui de sursa sonora, efect exploatat pentru obtinerea vocilor profunde. Microfoanele omnidirectionale au aceasi sensibilitate in jurul capsulei, indiferent de apropierea de sursa. Ele sint folosite la inregistrarea unor grupuri de surse sonore cu un fascicul sonor larg (cor de voci, grup de viori sau suflatori.etc). Microfoanele bidirectionale , avind o caracteristica de directivitate de tip cifra 8 - adica fiind mai sensibile in fata si in spatele capsulei si mult mai putin in laterale - sint mai putin folosite la inregistrarile uzuale in studio, una din utilizarile lor frecvente fiind cea a captarii semnalului diferenta in iregistrarile stereo de tip M/S (alaturi de un microfon omnidirectional ce capaeaza semnalul suma).
3.Console de mixaj
Punctul central al unui studio de inregistrare il reprezinta consola de mixaj (masa de mixaj, mixerul - in termeni mai populari). Ea preia semnalele de la microfoane si celelalte surse de semnal, le amplifica la un nivel corespunzator, le trimite spre recorderul multipista, le preia din nou de la recorder, le proceseaza (corectii de ton, efecte de reverberatie.ecou, etc.), le insumeaza, si in final le trimite la master recorder pentru a obtine mixajul final.
Dupa principiul de functionare exista urmatoarele categorii de consolde de mixaj:
- console analogice
- console digitale
- consolelor virtuale
Consolele analogice au in componenta lor mai multe preamplificatoare de semnal cu sensibilitate reglabila (si suficienta pentru a amplifica semnalele provenite de la sursele de semnal mic, precum microfoanele) urmate de circuite de corectie a tonului (egalizoare spectrale-EQ) si circuite de insumare si distribute care permit trimiterea spre iesirile de semnal a mai multe combinatii a semnalelor de la intrare. De obicei exista o iesire prinicipala stereo la care se obtine mixajul final al tuturor semnalelor prezente la intrari, pe langa care mai pot exista, in functie de complexitatea consolei, iesiri de grup (asa numitele BUS OUT-uri, tipic in numar de 8, la consolele mai mari chiar 24-48) folosite mai ales pentru a trimite semnale inspre recorderul multipista, si iesiri auxiliare pentru monitorizare sau pentru procesoarele de sunet externe. Numarul de canale audio poate varia de la doua pana la peste o suta, si este de obicei multiplu de 8, valorile uzuale intamite fiind 16,24 sau 32.
Structura unui canal audio cuprinde o intrare de semnal mic, pentru preluarea semnalelor de microfon (utilizind in mod standard un conector de tip XLR, si putand fi prevazut cu tensiune de alimentare de tip PHANTOM POWER pentru alimentarea prin cablul de semnal a microfoanelor condensator), aceasta fiind de obicei comutabila cu o intrare de semnal mare (de tip LINE - linie, printr-un conector de tip JACK) pentru preamplificatoare exteme, instrumente muzicale electronice sau electroacustice,etc, primul circuit electronic fiind un preamplificator de semnal audio cu amplificarea reglabila in mod continuu (cu ajutorul unui potentiometm - reglajul de GAIN) si eventual mai brut, printr-un comutator (marcat de obicei PAD). Dupa preamplificator urmeaza egalizorul spectral (EQ), constand din mai multe filtre cu parametrii variabili. Structura standard consta in dona pana la patru filtre trece banda cu frecventele de operare repartizate de-a lungul intregii benzi audio, la care li se poate modifica amplificarea in banda, frecventa centrala si uneori largimea de banda (sau factorul de rezonanta-Q). Daca acesti ultimi doi parametrii sunt reglabili, egalizorul este numit "parametric". Dupa egalizor urmeaza atenuatorul principal de nivel cu ajutorul caruia se realizeaza dozajul dintre diferitele canale in cadrul unui mixaj de semnale. Acesta apare de obicei sub forma unui potentiometru rectiliniu (FADER), si este prevazut cu o scala ce marcheaza atenuarea semnalului in decibeli (dB) corespunzatoare pozitiei cursorului. Exista de asemenea un numar de circuite de distributie sub forma matriceala a semnalelor de la diferitele intrari (via canal audio) spre magistralele de semnal si iesirile existente, manifestarea lor fizica fiind un numar de reglaje prezente pentru fiecare canal audio : potentiometml de panorama stereo (PAN) - cu ajutorul caruia se "aseaza" semnalul de pe canalul corespunzator in scena sonora dintre canalul sting si canalul drept al iesirii stereo, butoanele de selectare grup (BUS SELECT) - cu care se selecteaza inspre care dintre grupurile de iesire se trimite semnalul de pe canal, precum si potentiometrele de volum ale trimiterilor auxiliare de semnal (AUX SEND) in spre circuite externe de monitorizare (de exemplu in spre amplificatoare de casti pentru muzicienii care inregistreaza in studio, pentru a Ie permite auditia propriilor voci sau instrumente muzicale precum si a eventualelor instrumente sau voci inregistrate anterior pe recorderul multipista) sau in spre procesoarele de sunet exteme (blocuri de reverberatie, ecou, efecte speciale , etc.). Se obisnuieste folosirea unui comutator PRE/POST pentru ca aceste trimiteri sa isi poata lua semnal dinaintea FADER-ului (PRE) caz folosit pentru monitorizarea semnalelor independent de dozajul de la iesirea stereo principala, sau de dupa acesta (POST), situatie utilizata la procesarea externa. Unele dispozitive stereofonice (casetofoane, magnetofoane, CD-playere, etc.). La unele console mai complexe, pot exista module de procesare a dinamicii incorporate in canalele audio, dar se prefera in mod normal prevederea cu niste conectori (INSERT) special configurati pentru a permite insertia in lantui audio (de obicei intre preamplificator si egalizor) a unor procesoare de dinamica externe.
Consolele digitate, desi cu o structura functionala aproape identica cu cea a celor analogice, se bazeaza pe un mod complet diferit de procesare a semnalelor, anume prin procesarea lor digitala (sau numerica). Acest lucru presupune ca semnalele audio (analogice) prezente la intrari sa fie convertite prin circuite speciale (ADC - converter analogic / digital) intr-o serie de valori numerice, rezultind un "sir" de date care constitute reprezentarea digitala a semnalelor, valori ce sunt procesate in circuitele de calcul ale consolei dupa algoritmi speciali ce simuleaza blocurile functionale ale unei console analogice, dupa care semnalele sint reconvertite in semnale analogice prin circuite complementare (DAC - converter digital / analogic) si sint trimise catre iesirile fizice ale consolei. Astfel, desi intern ea este practic un calculator numeric, datorita flexibilitatii programarii se poate comporta ca o consola clasica, cu canale audio prevazute cu reglaje de ton, reglaje de nivel, rutari de semnale, ba chiar cu facilitati not, greu de implementat (uneori chiar imposibil) intr-o consola analogica, toate limitate doar de puterea de calcul a sistemului.
La nivel exterior, pastrind alura unei console de mixaj dar la dimensiuni mai mici, principalele diferente fata de modelele analogice o reprezinta modul de control al parametrilor procesarii interne , adica simularea reglajelor de pe o consola analogica. Daca la aceasta din urma exista controale individuale (potentiometre, comutatoare, etc) pentru fiecare dintre canalele audio sau circuitele de iesire pe care Ie are, la cea digitala exista o anumita centralizare a acestor reglaje: sunt prevazute un numar minim de controale individuale pentru fiecare canal audio, in general un FADER si un potentiometru rotativ (care insa prin programare pot controla alternativ mai multi parametrii ai canalului corespunzator), si o zona de control multifunctionala (de obicei dotata cu un display alfanumeric si taste de control al unui cursor ce se poate deplasa pe ecran) cu care se poate controla in detaliu orice parametru al fiecarui canal audio sau alt circuit implementat. Mai mult, valorile introduse pentru fiecare parametru al consolei pot fi stocate in memoria interna, creindu-se astfel posibilitatea realizarii mai multor variante de mixaj (SCENE) pentru o situatie data, trecerea de la una la alta putindu-se face printr-o simpla apasare de buton. Exista de asemenea optiunea de a memora in mod dinamic variatiile unor parametri, operatiune denumita automatizare (AUTOMATION), foarte folositoare in ajustarea nivelului sonor (VOLUME) al unui instrument muzical inregistrat cu variatii de nivel intre diferitele parti ale unei piese muzicale.
Isirile si intrarile in consola digitala pot fi de tip analogic, in acest caz pastrindu-se standardele de la consolele analogice, sau de tip digital, caz in care apar niste formate noi formate pe doua canale (stereo) precum S/P-DIF (pe conector RCA sau conector optic) sau AES/EBU (pe conector XLR), si formate multicanal, dintre care putem aminti formatul ADAT (8 canale, pe cabin optic), formatui TD1E (8 canale, cablu electric) si formatui MADI (64 canale, cablu optic sau coaxial - format utilizat in sistemele profesionale foarte scumpe). Aceste porturi de intrare / iesire pot fi prevazute standard pe consola, sau pot fi oferite ca accesorii optionale, sub forma unor placi (CARD-uri) ce se pot introduce in sloturi existente in carcasa ei, in functie de numarul de intrari si iesiri dorit de utilizator. O practica curenta este includerea in consolele digitale a unor procesoare de dinamica sau blocuri de efecte (bineinteles sub forma de algoritmi de procesare digitala a semnalelor, uneori tot sub forma unor CARD-uri optionale), astfel ca de multe ori un studio digital contine mult mai putine dispozitive fizice decit corespondentui sau analogic.
Daca pentru o consola analogica principalele caracteristici care dau calitatea procesarii semnalului audio sunt proiectarea circuitelor electronice si calitatea componentelor folosite, factorii primari care decid acest lucru la o consola digitala sint calitatea convertoarelor folosite (ADC si DAC) precum si precizia si modelul algoritmilor de calcul folositi in procesarea digitala intema. Un parametru decisiv il reprezinta rezolutia semnalului digital procesat. Putem spune ca aceasta rezolutie este data de doi parametri ai conversiei din analogic in digital al semnalului audio: primul este rezolutia in nivel sau "adincimea" conversiei (exprimata in numar de biti), reprezentind numarul de trepte de nivel dintre eel mai mic si eel mai mare semnal ce poate fi convertit, al doilea fund rezolutia in timp sau frecventa de esantionare (SAMPLING FREQUENCY) a semnalului de la intrare (exprimata in kilohertzi - kHz). Cu cat adincimea este mai mare cu at dinamica semnalelor convertite va putea fi mai mare iar nivelul de zgomot al conversiei (dat de imprecizia conversiei la nivelele cele mai mici) va fi mai mic, si cu frecventa de esantionare este mai mare, cu atat se vor putea converti semnale cu spectru mai bogat in zona frecventelor inalte (teoria spunind ca, pentru o frecventa de esantionare data, se vor putea reprezenta corect numeric semnale cu frecvente pina la jumatatea frecventei de esantionare). in practica se folosesc mai multe valori standard pentru acesti parametri (valorile uzuale sint 16b, 20b, 24b, 32b respectiv 44,1kHz, 48kHz, 88,2kHz, 96kHz), de obicei prezentati pereche sub forma 16b / 44,1kHz , aceasta insemnind ca semnalul este reprezentat pe 16 biti la o frecventa de esantionare de 44,1 kHz. Valorile date in acest exemplu sint cele folosite standard pentru codificarea digitala pe CD-urile audio, si de asemenea foarte utilizate in inregistrarile din studio. in ultima vreme insa, datorita progreselor in tehnologiile de realizare a convertoarelor se observa o folosire tot mai frecventa a rezolutiilor mai mari precum 24b/44,lkHz sau 24b/96kHz, care se pare ca produc rezultate mai bune in reprezentarea corecta a sunetelor naturale, chiar daca la prima vedere teoria ar sugera suficienta unor valori mai mici.
Consola de mixaj virtuala este de fapt o implementare strict software intr-un calculator a unei console digitale, de la algoritmii de procesare a semnalelor si pina la suprafata de control - reprezentata grafic ca o consola analogica, cu FADERE, potentiometre, butoane, etc. - suprafata ce poate fi controlata cu ajutorul mouse-ului si a tastaturii. Legatura cu extei-iorul, adica intrarea si iesirea semnalelor, se face prin intermediul unei placi de sunet instalate in calculator. Cu cat placa este mai performanta (mai multe intrari si iesiri de semnal, convertoare mai bune cu rezolutie mai mare, etc.) cu atat folosirea acestui tip de consola este mai apropiata de folosirea uneia "normale", fizice - nevirtuale. Desigur, principalul facor in acest sens ramine acuratetea implementarii software a console! (numarul de canale audio, numarul parametrilor reglabili la EQ-uri, trimiteri auxiliare, numarul de grupuri de iesire, etc.), calitatea procesarh semnalului audio flind data, la fel ca la consola digitala, de calitatea algoritmilor de calcul si a convertoarelor folosite. in general, consola de tip virtual se intilneste in DAW-uri sau SEQUENCER-e audio (pachete software ce implementeaza si recordere audio multitrack), despre care vom vorbi mai incolo. in ultimul timp au aparut pe piata mai multe controlere fizice programabile care pot fi folosite pentm controlarea parametrilor unei console virtuale, astfel ca granita dintre consolele virtuale si cele digitale devine tot mai vaga, singura diferenta notabila dintre ele raminind faptui ca la cea virtuala calculele au loc in calculator si au o flexibilitate mai mare in implementare datorita acestui fapt.
5. Procesoare de semnal
O categorie aparte de elemente o reprezinta procesoarele de semnal. Prin modularitatea lor, ele permit o anumita flexibilitate in definirea sistemului audio, atat cantitativ cat si calitativ. in general se constitute sub forma unor module externe, ce pot fi integrate circuitului audio in diferite fbrme, in functie de tipul de procesare pe care il realizeaza. Desi exista o multime, ele pot fi impartite in doua man categorii: procesoare de dinamica si procesoare de efecte speciale.
Procesoarele de dinamica au rolu1 de a modifica dinamica semnalelor audio dintr-un anumit circuit. Ele sint in esenta niste preamplificatoare audio neliniare cu amplificarea depinzind chiar de nivelul semnalelor audio ce le strabat. Aceasta amplificare are o anumita valoare pentm semnalele de nivel mai mic deck un prag reglabil (TRESHOLD), si o alta valoare pentm semnalele mai mari. Raportui dintre aceste doua amplificari (RATIO) este si el reglabil si, in functie de valoarea lui, putem defini doua tipuri principale de procesor de dinamica: compresorul de dinamica (pentm care raportui dintre amplificarea sub prag si amplificarea peste prag este supraunitar) si expandorul de dinamica (pentm care acest raport este subunitar).
In cazul compresorului de dinamica (DYNAMIC COMPRESSOR), semnalele cu nivelul mai mare de o anumita valoare sint amplificate mai putin decit cele mai slabe, obtinindu-se practic un efect de amplificare a semnalelor mai mici si "atenuare" a semnalelor mai mari. Acest efect este foarte folositor in corectarea unui semnal audio ce are variatii de nivel prea mari, ca de exemplu eel obtinut la inregistrarea prin microfon a unei voci umane sau a unui instrument acustic, semnal ce poate varia de la foarte slab (soapte, murmure,...) -putind cobori sub pragul de zgomot al mediului de inregistrare (banda magnetica, mediu de stocare digital,etc.), pina la foarte puternic (strigate, sunete scurte si puternice precum eel generate de tobe,...) cand poate depasi valorile maxime inregistrabile, aparind distorsiuni ale semnalului inregistrat. Prin folosirea compresorului, aceste extreme se apropie intr-o anumita masura una de alta, semnalele mici (amplificate mai mult) crescind peste pragul de zgomot, iar cele mari (amplificate mai putin) coborind sub pragul de distorsiune, reusindu-se astfel inregistrarea semnalului initial in conditii optime.
Un caz particular al compresorului de dinamica il reprezinta limitatorul de semnal (LIM1TER), care este de fapt un compresor cu raportui de amplificare foarte mare (aproape infinit). Orice semnal de la intrarea limitatorului care depaseste un prag stabilit este atenuat si mentinut la un nivel constant, la iesirea lui obtinindu-se un semnal cu un nivel maxim bine precizat. Circuitui are o deosebita aplicabilitate la tratarea semnalelor cu variatii impredictibile de nivel care trebuie mentinute intr-o anumit plaja fixa de valori, de exemplu la inregistrarea semnalelor intr-un recorder (nivelul maxim trebuie sa nu depaseasca valorile la care apar distorsiuni), sau 1a intrarea unui amplificator de putere (semnalele peste un anumit prag pot distmge circuitele electronice ale amplificatorului, sau chiar difuzoarele conectate la iesirea lui).
Cazul opus compresorului de dinamica este cel al expandorului de dinamica (DYNAMIC EXPANDER), la care semnalele de la intrare ce sint mai mici de pragul stabilit sint amplificate mai putin iar cele mai mari sint amplificate roai tare, efectul obtinut flind complementar celui realizat de compresor. De fapt majoritatea aplicatiilor practice ale expandorului sint chiar cele de restaurare a dinamicii prea scazute a unui semnal compresat anterior. Utilizarea cea mai mare in practica o are insa un tip aparte de expander, denumit NOISE GATE (poarta de zgomot). Complementar limitatorului de semnal, NOISE GATE-ul prezinta un raport al amplificarilor foarte mic (aproape zero), orice semnal cu nivelul sub pragul stabilit flind atenuat foarte mult sau chiar blocat, pe cind cele mai mari sint lasate sa treaca nemodificate. Cea mai frecventa utilizare a acestui procesor este cea in care este inserat pe o cale de semnal audio (de exemplu intre o chitara electrica si un amplificator de chitara, sau intre un microfon si o consola de mixaj), avind rolul de a lasa sa treaca semnalul util fara nici o modificare, dar sa opreasca calea in intervalul in care semnalul a scazut sub un anumit nivel - adica atunci cind semnalul util a disparut (instrumentui sau vocea nu mai cinta) -pentru a nu permite trecerea unor semnale parazite cu nivel de obicei mic (brumuri, zgomote de fond, interferente de la alte surse de semnal prezente in apropiere,etc.).
Procesoarele (generatoare) de efecte sonore. Denumirea este cam lunga si in general nu se foloseste m forma asta, ci se prescurteaza in efecte sonore (FX sau SFX). Aceasta categoric de procesoare de semnal este mai bogata, putind fi la rindul ei impartita m doua subcategorii principale : generatoare de ambianta si modulatoare.
Generatoarele de ambianta au ca reprezentanti principali reverberatorul (REVERB) si ecoul (DELAY). Ambele procesoare au ca principiu de functionare intirzierea semnalului audio cu ajutorul unui circuit de intirziere si insumarea lui cu semnalul original neintirziat. Totodata semnalul intirziat este trecut printr-un atenuator reglabil si reintrodus in circuitui de intirziere, realizindu-se o bucia de reactie (FEEDBACK), semnalul continuind sa circule prin bucia pina 1a disparitia sa totala datorita repetatelor atenuari suferite. Cu cat atenuarea este mai mare, cu atat timpul de extinctie este mai mic. Diferenta dintre reverberator si ecou este data de marimea timpului de decalare prin circuitui de intirziere (DELAY TIME), pentru valori mai mici de 50 ms considerandu-se circuitui ca reverberator, si ecou pentru cele mai mari. m cazul reverberatorului, semnalele repetate care apar la iesirea lui sint percepute de urechea umana ca flind contopite intr-unul singur, cu o durata a extinctiei (DECAY TIME) controlabila prin atenutorul din bucia de reactie, efectui rezultat flind eel similar propagarii sunetului intr-o camera goala cu peretii reflectivi. In functie de setarile citorva parametri ai circuitului, se pot simula diferite ambiante sonore, de la camere mici cu sunet estompat sau stralucitor (DARK ROOM, BRIGHT ROOM) pina 1a sali mari sau foarte mari (HALL, CATHEDRAL,etc.). Reverberatorul este principalul efect sonor folosit in studioul de inregistrare, flind esential in crearea unei ambiante acustice pentru vocile sau instnimentele muzicale inregistrate in mediul "mut" al salii de inregistrare. Cu ajutorul lui se poate realiza o distributie in "adincime" a instrumentelor in scena sonora dintr-un mixaj stereofonic, pe linga distributia clasica stinga-dreapta realizata cu ajutorul potentiometrelor de panoramare. 0 utilizare apropiata o are si ecoul, la care intirzierile repetate ale semnalului de la intrare sint percepute distinct (timpul de intirziere uzual flind de 100-1000ms), simulindu-se reflectarea acestui semnal de catre obiecte indepartate, efectui fiind placut cind este utilizat pe vocile sau instnimentele solistice. Inserarea in lantui audio a reverberatoarelor si ecourilor este in general de tip paralel, prin circuite de trimitere-intoarcere (SEND-RETURN).
Astfel, de pe fiecare canal audio (al consolei de mixaj) ce contine semnal dorit a fi procesat, se trimite o fractiune de semnal prin iesirile auxiliare (AUX SEND), toate flind insumate si trimise spre circuitele de reverberatie sau ecou externe (sau interne in unele cazuri, mat ales la consolele digitale) , semnalul de la iesirile acestora flind reintrodus prin intrari speciale de tip RETURN (sau chiar intrari normale) in consola si mixat cu semnalele directe de pe canale. Semnalul rezultat va confine at sunetele directe neprocesate, cat si cantitati de semnal procesat variind pentru fiecare semnal in parte, in functie de nivelul trimiterii corespunzatoare. Exista si varianta simplei inserari a procesorului in calea de semnal, acest mod de utilizare fiind specific tratarii individuale a instrumentelor (de exemplu la inregistrarea unei chitari electrice, cind se poate insera un circuit de ecou intre chitara si amplificatorul de chitara).
Daca initial se foloseau dispozitive mecanice si electromecanice pentru realizarea acestor efecte sonore (camere de reverberatie, dispozitive cu arcuri sau placi metalice de reverberatie, ecouri cu banda magnetica, etc.), si ulterior circuite electronice cu tranzistoare, in zilele noastre ele se genereaza in majoritate prin mijioace digitale, versatilitatea si calitatea unui procesor digital fiind incontestabil mai bune decit ale celor analogice (cu unele exceptii in cazul unor echipamente analogice de top, preferate inca de "nostalgici").
Modulatoarele sonore indeplinesc o functie de alterare spectrala a semnalelor procesate, alterare ce poate lua forma unei accentuari sau reduceri a unei (sail mai multor) benzi de frecvente si baleierea ei (lor) cu o anumita periodicitate de-alungul spectrului semnalului (efectele de CHORUS, FLANGER.etc.), sau chiar modificarea totala a semnalelor prin multiplicarea tuturor frecventelor din spectru cu un anumit factor (efectui de PITCH SHIFT). in primul caz, efectele au rolul de a imbogati spectrul sonor al semnalelor, fiind foarte apreciate la utilizarea lor pe instrumente cu sunet sustinut, de acompaniament (o sectie de viori, o orga, o chitara, un cor de voci umane, etc.), obtinindu-se senzatia de inmultire a instrumentelor si de "grasime" a sunetului. PITCH SHIFTER-ul, dupa cum si numele lui o sugereaza, este un schimbator in frecventa, fiind capabil efectiv sa "transpozeze" in frecventa un semnal. Una dintre principalele sale utilizari este procesarea vocii umane, el putand sa schimbe tonalitatea in care se canta, sau sa genereze voci aditionale armonice cu cea originala, iar cu ultimele tehnologii digitale, pot fi modificati chiar formantii vocii umane, rezultind o schimbare naturala a timbrului vocal (de exemplu dintr-o voce masculina intr-una feminina, sau dintr-una de adult intr-una de copil).
Procesoarele de semnal pot aparea intr-o mare varietate de forme si combinatii, situatia cea mai intilnita fiind cea a "cuthlor" (MULTI-EFFECTS BOX) ce contin mai multe tipuri de procesoare digitale care pot fi configurate si aranjate in mai multe moduri, toti parametrii putind fi stocati in memorie sub forma unor programe care pot fi foarte usor apelate in functie de necesitati. in ceea ce priveste procesoarele de dinamica, in afara de cele implementate in consolele digitale si virtuale, ele sint constniite in majoritate in tehnologie analogica, flind un bun "tampon" intre o sursa de semnal analogica si o intrare intr-un dispozitiv digital (printr-un converter analog/digital) mai ales cind acesta din urma este un recorder, in cazul folosiri rezolutiilor mai mici de 24biti, este chiar indicata fblosirea unui compresor analogic extern in locul unuia digital intern incorporat in consola digitala, pentru a exploata la maxim dinamica redusa a mediului digital.